PisoIasii

Redactor:
Adrian Epure
PisoIasii
  • Publicat:
  • Actualizat:

Trei minute din primul meci oficial al sezonului de primăvară au fost suficiente pentru ca Steaua, încununată cu titlul neoficial de campioană a amicalelor, să fie readusă cu picioarele pe pământ.

Nefericitul Bănel a reeditat autogolul de la Madrid, din toamna lui 2006, la o fază pornită din glezna lui Andrei Cristea, îndârjit să demonstreze că a fost îndepărtat pe nedrept din Ghencea. Steaua a resimțit din plin șocul, în vreme ce ieșenii și-au continuat șarjele ofensive, pentru a le da peste nas tuturor celor ce se îndoiau de moralitatea „plăieșilor” lui Ionuț Popa.
Mendoza, primul gol într-un meci oficial

Bucureștenii s-au trezit din agonie abia la finalul primei părți, dar Brăneț a reținut prompt „libera” lui Dică. Apoi, Goian a ratat de puțin ținta cu o lovitură de cap, pentru ca la reluare Mendoza să-și readucă echipa în joc printr-un șut superb. Nu pentru mult timp, pentru că omniprezentul Andrei Cristea a executat magistral o lovitură liberă de la marginea careului, Zapata a respins cu dificultate de sub bară, dar numai până la Onuț, care a împins balonul în plasă din 3 metri. Simțindu-și capul amenințat de sabia lui Damocles, Lăcătuș a revenit la formula ultraofensivă din perioada pe pregătire, introducându-l pe excentricul Dayro Moreno în locul lui Pleșan. Era însă prea târziu, iar norii negri și-au făcut deja apariția în Ghencea.

Neaga și Baciu, lăsati în tribune

Pe lângă cei care au fost lăsați la București, Andrei Vâtcă, Ionuț Rada, Petre Marin și Habib Habibou, tehnicianul Marius Lăcătuș nu i-a trecut pe foaia de joc nici pe Eugen Baciu și Rică Neaga (foto). De notat a fost întoarcerea pe gazon a lui Pleșan, care a revenit într-un meci oficial după șase luni.

Cu bilet și fără locuri

Suporterii s-au călcat în picioare pentru a prinde un loc în tribune. De altfel, unii dintre cei care și-au achiziționat bilete de la bișnițari au constatat că locurile înscrise pe tichete fuseseră distribuite anterior celor cu abonamente. Astfel, la negru, un tichet la tribune se vindea aseară cu 60 RON, față de numai 15 RON, cât era prețul oficial.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Legea pe care o așteaptă TOATĂ ROMÂNIA. E la un pas de marele vot din Parlament
Legea pe care o așteaptă TOATĂ ROMÂNIA. E la un pas de marele vot din Parlament
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×